Istoric

Imprimare PDF

Aşezarea ce va purta numele de Surdila - Găiseanca ca şi cea a Filipeştiului s-a aflat, conform
istoricului Radu I. Perianu, în afara teritoriului fostei raiale a Brăilei. Într-un studiu din 1910, Radu I.
Perianu stabileşte drept graniţă de vest a raialei, o linie convenţională constituită din satele Cotu-Lung,
Gemenele, Movila-Miresei, Filipeşti, Surdila-Găiseanca (subl. n.), Cireşu.
Pe Harta Moldovei şi a Valahiei realizată de austrieci (Güssefeld) în 1785, în zona ce ne interesează
este trecută ca localitate doar Făurei cu transliteraţia "Faiorei". Aceasta presupune că la acea dată zona
înconjurătoare, inclusiv cea a viitorului sat Surdila-Găiseanca era încă stepă. Constituirea cătunelor /
satelor în discuţie se înscrie în fenomenul general de populare, prin colonizare, a ţinutului Brăilei. Îndesirea
populaţiei şi ocuparea unor teritorii libere de către populaţii coborâte aici din zona de deal s-a produs aici
în prima jumătate a secolului al XIX-lea, mai cu seamă după desfiinţarea raialei şi extinderea teritorială a
judeţului.

 


O informaţie preţioasă oferă Harta Ţinutului Brăila (1834-1855), ridicată de statul major rus: între
localităţile Filipeşti (transliterat Филoнешти) şi Brateşu (transliterat Братешу) apare localitatea cu numele
Surdila Voicului (transliterat Сурdила Воикулуи). Se pot face următoarele discuţii: 1)localitatea Surdila-
Găiseanca a fost consemnată la momentul întocmirii hărţii cu numele de Surdila Voicului, nume ce apare
doar în această sursă documentară; aceasta presupune existenţa unui proprietar anterior lui Gheorghe
(George) Grecianu; de la acest Voicu, în jurul anului 1840, Grecianu ar fi cumpărat moşia Voicului,
devenind astfel proprietar al întinsei moşii cunoscută drept Surdila sau a lui Greceanu - moşie ce se
întindea iniţial pe teritoriul ambelor localităţi Surdila-Greci şi Surdila-Găiseanca; 2)data înfiinţării satului /
cătunului Surdila-Găiseanca poate merge în aceste noi împrejurări cu mai bine de un deceniu mai jos de
1851, datare consacrată în lucrările de specialitate de până acum (Dicţionarul Geografic al judeţului Brăila,
I. Deleanu ş.a., Bucureşti, 1894, Marele Dicţionar Geografic al României, Lahovari ş.a., Bucureşti, 1902).
Acestei variante de datare i se alătură şi alte informaţii istorice. Se porneşte de la momentul
restabilirii graniţelor raialei Brăila (la 1711 şi 1717) când, în zonă, se menţionează existenţa movilei Săpatul
(var. Săpata), movilă în jurul căreia existau mai multe bordee şi o cârciumă, semn al unei aşezări incipiente
în zonă (surse istorice menţionează şi alte movile: Ciairului, Broaştelor, Bivolul, Cetăţuia - hotar cu
localitatea Filipeşti -, Găzdaru, Gorgan, Mortu, Ochian, Lupului, Pelinului, Coconului). Movilă Săpatul este
menţionată şi mai târziu pe drumul vechi al poştei Bucureşti-Brăila. Se argumentează astfel existenţa unui
cătun, cel mai probabil nucleul în jurul căruia s-au format apoi Brateşu (zis şi Surdila lui Câţă după ce Gh.
Greceanu a dat parte din moşie lui Câţă, renunţându-se, o vreme, la vechea denumire) şi Surdila-Găiseanca
al căror an de înfiinţare mai jos de anul 1846. Pe moşia Surdila lui Câţă erau 31 de clăcaşi la 1846, ceece
înseamnă că aşezarea exista înainte de acest an; deasemenea, documente din arhiva Prefecturii Brăila
vorbesc la 1840 despre moşia Surdila a schitului Găiseni, aflată la graniţa hotarului cu moşia proprietatea
lui C. Filipescu, referire directă la Surdila-Găiseanca. Un alt argument este acela că, vreme de mai mulţi ani
apare consemnată în documente localitatea Surdilele alături de Surdila Grecilor, ceea ce presupune că
acesta era nume generic pentru Surdila Câţă şi Surdila-Găiseanca.
O explicaţie a faptului că Surdila Găiseanca nu este înscrisă, de pildă, în tabelul proprietarilor de
moşii de la 1855, Plasa Vădeni, ar fi aceea că moşia Găiseanca, spre deosebire de moşia Surdila lui Câţă,
proprietatea clucerului K. Neculaescu Câţă ori moşia Surdila Grecilor, proprietatea lui George Greceanu, nu
avea mai mult de treizeci de stânjeni, conform cerinţei situaţiei respective.
Toponimia. Surse documentare şi memoria localnicilor oferă următoarele explicaţii privitoare la
originea numelor acestor localităţi :
- Surdila vine de la imensitatea moşiei lui Greceanu, locuitorii întîmpinând dificultatea regăsirii
spaţiale şi auditive pe cuprinsul ei, numele formându-se prin derivaţie din Surda, în acelaşi mod evidenţiat
de N. Iorga pentru Brăila;
- Câţă (cu varianta ortografică Kâţă), este numele ginerelui lui Gheorghe Greceanu devenit
proprietarul unei părţi din marea moşie Surdila Grecilor;
- Găiseanca; s-a emis opinia că este varianta numelui Mănăstirii Găeşti (cf. Dicţionarului geografic al
judeţului Brăila, informaţie preluată ulterior de alte surse) căreia acelaşi Greceanu a donat partea
respectivă din moşia Surdila; este o variantă ce poate fi discutată, întrucât nu am identificat a fi vreo
mănăstire cu acest nume. În schimb, în documente din arhiva Prefecturii Brăila, la 1840, este consemnată
cercetarea faptului «dacă maiorul C. Filipescu a trecut hotarul moşiei sale (n.n. moşia Filipeşti), schitului
Găiseni». Mănăstirea şi schitului Găiseni (judeţul Dâmboviţa) apare în Dicţionarul Topografic şi statistic al
României de la 1872 şi este o variantă toponimică apropiată numelui Găiseanca.
Cele două cătune au fiinţat separat până la 1854. În jurul acestei date s-a constituit, de către
locuitori, comuna Surdila (lui) Câţă care avea în componenţă cătunul Surdila (lui) Câţă (ce apare uneori în
documente şi ca Târlele lui Kâţă sau Brateşu, desemnat ca nume vechi al localităţii) şi cătunul Surdila-
Găiseanca.
La 1862 comuna Surdila (lui) Câţă număra 94 de familii din care 81 de clăcaşi şi 8 târlaşi iar cătunul
Surdila-Găiseanca, un număr mai mic, de vreme ce, era «întrunit într-o tablă cu Surdila lui Câţă» şi nu avea
sigiliu propriu (1863). Surdila-lui-Câţă era comună (şi sat) şi la 1872, având în componenţă cătunele
Găiseanca şi Stravolca, cu un număr de 500 de locuitori. Brateşu va trece în 1924, urmare a înfiinţării
comunei I. I. C. Brătianu în aria administrativă a acesteia.
În urma noii împărţiri administrative a judeţului, aplicată în cursul anului 1892, Surdila-Găiseanca
devine comună rurală, intrând în aria administrativă a plăşii Ianca. Comuna Surdila-Găiseanca avea în
componenţă satul Surdila-Găiseanca care era şi reşedinţa comunei, satul Brateşu (Surdila Câţă) şi cătunele:
Stravolca (5 km spre sud-vest, înfiinţat la 1860 de G. Stravolca), Mortu (5 km spre sud, înfiinţat în 1868 de
fraţii Constantin şi Trandafir Mortu), Dăscăleştii (3 km spre nord-vest, înfiinţat în 1889 de fraţii Grigore şi
Tache Dăscălescu, arendaşii moşiei), Mareşu (3 ½ km spre vest, înfiinţat de proprietarul Vasile Mareş).
Cătunele purtau numele proprietarilor de moşii; unul dintre cei mai vechi proprietari din zonă, Vasilache
Mareş, subprefect al plăşii Vădeni, era apreciat drept un priceput agricultor şi ales membru în Comisia de
Agricultură a judeţului Brăila (1861). El este ctitorul bisericii Adormirea Maicii Domnului (1893) şi a şcolii
(1898) din Brateşu. Numelui acestor moşii / moşieri s-a păstrat în memoria localnicilor, întrucât şi astăzi
arii cultivabile sunt desemnate în comunicarea curenta drept «la Stravolca», «la Mareş» etc.
La 1894, în Dicţionarul geografic al judetului Brăila ca şi la 1900 în Marele Dicţionar geografic al
României, Surdila Găiseanca este comună, sat şi moşie.
Suprafaţa întregii comune era de 5740 ha; populaţia comunei Surdila-Găiseanca era la 1894 în
număr de 1245 de persoane din care 277 capi de familie ( până la sfârşitul secolului ajungând la 1333),
1226 de religie ortodoxă şi 88 catolici; 125 erau ştiutori de carte, 1120 neştiutori; după naţionalitate erau
1226 români, 102 austro-ungari şi 5 turci. Venitul comunei era de 5495 lei 34 bani, din care cheltuiţi 5493
şi 93 bani. Suprafaţa cultivată era de 7791 ha, din care 1368 cu grâu, 1218 cu secară, 4312 cu orz, 708 cu
porumb, 160 cu ovăz şi 25 cu mei. Animale: vite cornute, 1684 ; cai 660 ; oi, 2414 ; râmători 403 ; capre,
11. Suhatul vitelor (islazul) avea o suprafaţă de 250 ha. Existau două biserici şi o şcoală.
Satul Surdila-Găiseanca avea suprafaţa de 64 de ha, existau 147 de case, 7 cârciumi, o lipscănie, o
tâmplărie şi 4 fierării; o biserică, construită de locuitori; avea 830 de locuitori şi 174 de familii; 124 ştiau
carte şi 700 nu; 350 de cai, 800 de vite cornute, 1.900 oi, 200 râmători.
Moşia Surdila-Găiseanca, pedinte de comuna cu acelaşi nume, plasa Ianca, avea ca proprietari pe:
V. Mareş, care deţinea o suprafaţă de 2.000 ha şi care obţinea un venit de 22.000 lei; Stravolca, cu 900 ha
şi un venit de 16.000 lei; Pompilian, cu 200 ha şi un venit de 3. 000 lei; Eforia Spitalelor Civile, cu 2.600 ha
şi un venit de 38.000 lei.
Din cauza inundaţiior repetate ale Buzoelului care traversa satul Surdila-Găiseanca, (unde se
ramifica în două braţe şi forma o mică insulă), la începutul secolului al XX-lea - unele surse indică anul 1902
-, locuitorii au hotărât mutarea acestuia spre nord-vest, la cca. 3,5 km., pe amplasamentul unde este
astăzi.
La 1919, în cadrul activităţii Comisiei de împroprietărire şi expropiere a judeţului Brăila, moşia
Surdila-Găiseanca, proprietatea Eforiei Spitalelor Civile Bucureşti, intră în procedura de expropriere.
Din totalul suprafeţei măsurate de Comisie de 2784 ha şi 4783 m2, după scăderea suprafeţelor
străine ( 1. terenuri străine din care : a) delimitări 245 ha şi 6192 m2; b) satul Surdila – Găiseanca: 81 ha şi
5459 m2; c) islazul 268 ha şi 496 m2 ; 2. domeniul public din care: a) drumuri publice: 14 ha şi 2256 m2; b)
CFR: 14 ha şi 3343 m2 ; c) cimitir: 8275 m2) se stabileşte suprafaţa moşiei de 2159 ha. 8762 m2; din această
suprafaţă, terenul inexpropiabil, rămas în continuare în proprietatea Eforiei Spitalelor Civile este de 200
ha.
(situat la punctul zis Orăşinca - de 100 ha şi 240 m2 - şi la punctul zis balta Orăşinca - 128 ha şi 618
m2, din totalul cărora se scad 28 ha şi 857 m2, proprietarul ramânând cu 200 ha).
Total suprafaţă expropriată : 1959 ha şi 8762 m 2 .
Vecinii aflaţi la hotarele moşiei expropiate erau: moşia Slobozia-Cireşu şi Moşia Filipeşti, la est;
islazul comunei Surdila-Găiseanca şi satul Surdila-Găiseanca la nord; islazul comunei Ulmu şi moşia
Slabozia-Cireşu, la sud; moşia Stravolca pe toată întinderea, la vest; în mijlocul moşiei se aflau proprietăţile
celor 103 săteni împroprietăriţi la 1864.

Moşia Stravolca la 1924 (proprietar Iancu Răşinărescu)
În intervalul 1912-1918, cătunele se desfiinţează; comuna Surdila-Găiseanca rămâne cu satele
Surdila-Găiseanca şi Brateşu. În 1923 comuna Surdila-Găiseanca se afla în aria administrativă a plăşii
Călmăţui; din 1924 satul Brateşu trece în componenţa nou înfiinţatei comune I. I. C. Brătianu.

 

Detaliu, harta judeţului Brăila la 1923; consemnate: Stravolca, Mortu, Dăscăleşti